Pungile bio în contextul protejării mediului

 

Se estimează că în fiecare minut sunt folosite circa 10 milioane de pungi de plastic pe toată suprafața globului.

Foarte mulți dintre noi au constant în casă o medie de 30-40 de pungi. Unii chiar le colecționează de prin călătorii. Dar aceste articole vin la pachet cu un impact major asupra mediului înconjurător. Ceea ce, mai devreme sau mai târziu, afectează viața și sănătatea fiecăruia dintre noi.

 

Pungile de plastic nereciclabil poluează solul și apa, contribuind la încălzirea globală. Ele nu se degradează niciodată, afectând flora și fauna, în mod deosebit pe cele marine. Acum aproape 20 de ani masa fragmentelor de plastic din cercul central al Oceanului Pacific era de 6 ori mai mare decât cea a planctonului. Și auzim în fiecare zi cel puțin o dată de animale care au de suferit din pricina plasticului.

 

Dar particulele microscopice de plastic sunt deja nelipsite chiar și din interiorul nostru. Ba chiar ne-am obișnuit cu ideea că ele au un circuit zilnic prin corpul uman, fie că provin din PET-uri sau din ambalajele produselor pe care le consumăm.

 

Păi și?

 

Din aceste motive, la nivel european tendințele în ceea ce privește protejarea mediului se află într-o creștere continuă, iar legislația de profil ce rezultă ca urmare a acestor tendințe devine din ce în ce mai drastică. Există tot mai multe voci care cer o Europă și o planetă mai curată, iar multă din această curățenie se poate traduce prin „fără plastic”.

 

Deși plasticul, în general, este unul din componentele majore ale reziduurilor la nivel global, iar poluarea este un factor esențial care crește gradul de poluare, studiile arată că 91% din plasticul produs încă nu se reciclează. Iar majoritatea acestui plastic provine din pungi subțiri de unică folosință.

Această cifră este, totuși, în scădere. Iar noi, Pungeștii de la Pungescu, ne dorim să contribuim într-o măsură cât mai mare la scăderea acestui procent prin linia noastră „verde” de sacoșe bio.

 

 

Ce înseamnă, până la urmă, biodegradabil?

 

Spus cât mai  simplu, biodegradabilitatea înseamnă că un produs de poate descompune în materiale naturale (apă, biomasă și bioxid de carbon) fără să devină nociv pentru mediu. Această proprietate naturală a descompunerii materialelor organice se petrece sub influența a 4 elemente principale:

–        Oxigenul;

–        Temperatura;

–        Umiditatea;

–        Microorganismele.

Alături de acestea, mai există și alți factori care contribuie la acest proces, cum ar fi lumina, intervenția omului și a animalelor sau fenomenele naturale precum vântul.

 

 

 

 

Dar compostabil?

 

În principiu, compostarea este acțiunea de a obține biodegradare în mod și cu mijloace industriale. Produsul rezultat, denumit lecompost, poate fi folosit cu succes în domeniul agricol, în special în horticultură, el fiind de un real folos în ameliorarea fertilității solului. Alte exemple de criterii pe care trebuie să le îndeplinească orice produs compostabil sunt să respecte standardele EN 13432, dar și să fie biodegradabil în întregime și într-un anumit interval de timp. Standardul 13432 se referă la faptul că un articol poate fi considerat compostabil doar în cazul în care toate componentele sale sunt, la rândul lor, compostabile.

 

Și reciclabil?

Un produs poate fi denumit reciclabil atunci când el poate fi reintrodus în ciclul de producție, înlocuind o parte din materia primă nouă sau chiar pe toată, din acest proces rezultând un nou produs.

 

Așadar, o pungă creată de Pungescu are următorul parcurs de-a lungul ciclului său de existență: se naște din granule de amidon de porumb, care devin ulterior bioplastic. Apoi este convertită într-o folie care, prin tăiere și imprimare, devine mijlocul preferat și cel mai la îndemână de promovare a afacerii tale, respectând toate normele de calitate la care te aștepți.

Shopping Cart
Scroll to Top